Observator Transilvan
Arad

Pompier aradean, decorat de MAI

Sergentul major Călin Trif a fost decorat joi, 16 iulie, de ministrul de Interne cu ocazia Zilei MAI.

Pompierul a primit distincția Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unui ceremonial militar desfășurat la București. Trebuie menționat că salvatorul a fost unul din cei cinci pompieri din România care a primit această onoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Sergent major Trif Călin de la Detașamentul de Pompieri Sebiș nu era de serviciu, dar fiind din localitatea Buteni, a fost sunat de către colegii de la Sebiș care se deplasau la intervenție pentru salvarea unui copil din apele Crișului Alb pentru a le indica mai bine locul în care trebuie să ajungă.

Călin, nu a stat nici o clipă pe gânduri, a mers direct acolo, a evaluat situația, iar când au ajuns colegii știa că nu mai este timp pentru lansarea bărcii la apă. Echipat cu o vestă de salvare a înotat până la copil, l-a echipat cu vestă de salvare și l-a adus la mal. Căline, suntem mândri de tine! Faci cinste acestei nobile arme!”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Traficant de droguri, cu condamnare, prins la Nadlac

observator

Profesorii nevaccinați, trimisi in on-line

observator

Tamponare violența langa RAR

observator