Fenomenele hidrometeorologice de miercuri (5 februarie) seara au avut mai multe efecte pe raza judetului Harghita.
Astfel traficul rutier a fost închis circulației, din cauza mai multor arbori căzuți pe partea carosabilă, pe 3 drumuri naționale DN 12C Gheorgheni – Lacu Roșu, DN 13B Praid – Gheorgheni și DN 15 Toplița – Borsec, precum și pe un drum județean DJ 125 Sândominic – Bălan, în acest sens fiind transmise mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Traficul feroviar a fost afectat pe linia 501, care face legătura între Siculeni și Adjud, din cauza unor arbori căzuți pe firele de contact. Trenurile R5207 și R5208 au rămas staționate în gările Livezi-Ciuc și Lunca de Jos, iar cei 95 de pasageri care se aflau în cele două trenuri au fost transbordați cu mijloace de transport auto, pentru a-și putea continua circulația spre destinație.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică a consumatorilor, la acest moment se înregistrează întreruperi la nivelul a 4 localități: Bălan, Bilbor, Tulgheș (Recea, Hagota) și Corbu, fiind afectați un număr de 5362 consumatori și 50 PT-uri, iar pentru remediere se intervine în teren cu echipe de intervenție ale furnizorului de energie electrică.
În acest moment traficul rutier este întrerupt pe 3 drumuri naționale: DN 15, DN 12C și DN 13 B și pe un drum județean (DJ 125) din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă și a arborilor rupți de vânt.
De asemenea, traficul feroviar este întrerupt pe un tronson de cale ferată (linia 501).
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc au acționat pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe DJ 138A, spre Harghita-Băi, pompierii militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, în cooperare cu SVSU Praid și Joseni, au intervenit pe DN 13B, iar pompierii de la Garda de Intervenție nr. 2 Toplița, în cooperare cu SVSU Borsec, pe DN15.
Totodată, pompierii civili din cadrul SVSU Sândominic, Vlăhița și Zetea au acționat pentru degajarea copacilor căzuți pe DJ 125, DN 13A, respectiv DJ 138.