A trăit în pădurea de la marginea nordică a Câmpulungului un cerb. A fost la începuturi curios. S-a apropiat mai întâi de livezile și grădinile oamenilor de la lizieră, apoi prinzând curaj a intrat în curți și în toamnă chiar și în oraș, mâncând merele căzute din spatele blocului.
Primăvara mai gusta lalelele, spre vaga iritare a gospodinelor, mai rodea crengile pomilor fructiferi legumele de pe straturi. Începuse chiar să „socializeze” cu gazdele de ocazie, care nici nu-l mai alungau. Nici de câini nu-i mai era teamă. Avusese însă naivitatea să se încreadă în oameni! Nici vânători! Doar braconieri mizeri!
Frumusețea cartierului a ieșit azi pentru ultima oară între case.
Fusese împușcat probabil cu câteva săptămâni în urmă de către un … Neom!
Rănit grav în spate, slăbit mai apoi de septicemie, a ieșit iar între case căutând ajutor și siguranța pe care i-o oferiseră mai înainte oamenii. Era însă prea târziu pentru el.
