Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 25 martie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, la data de 25 martie, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8 700 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a doi conducători auto, de 24, respectiv 50 de ani, care au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze de 114 km/h, respectiv 118
km/h în interiorul localităților.