Primarul din Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
Sentinţa a fost pronunţată luni, 20 iulie, de Tribunalul Maramureş, într-un dosar vizând semnarea de către primar a unor acte ilegale de proprietate pentru terenuri, dar şi avizarea plăţii de către Ţurcaş a unor lucrări pentru Primăria Şimleu Silvaniei, care în realitate nu au fost realizate.
Conform sentinţei pronunţate luni, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, fiind totodată exonerat de acuzaţia de fals în înscrisuri, din acelaşi dosar.
Instanţa a decis, totodată, menţinerea sechestrului asupra unui apartament şi a unor terenuri aparţinând primarului din Şimleu Silvaniei.
În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi alţi 7 inculpaţi.