În acest moment, la nivelul județului Covasna există o persoană pentru care a fost confirmată infectarea cu virusul COVID – 19. Persoana infectată este o femeie, în vârstă de 53 de ani, din orașul Covasna, sosită în data de 08.03.2020 din Italia.
Menționăm că, în tot acest interval persoana infectată cu virusul COVID-19 s-a aflat în autoizolare la domiciliu.
La momentul de față s-a declanșat o anchetă epidemiologică și persoana respectivă urmează a fi transportată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.