Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, propune Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ până pe 21 aprilie.
„Propun Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă următoarele măsuri: anunţarea suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ până pe data de 21 aprilie, de asemenea, închiderea creşelor şi grădiniţelor. Nu cred că este suficient ceea ce s-a anunţat ieri şi vă spun şi de ce. Dacă elevii şi cadrele didactice vor şti că este – să spunem – o pauză de doar câteva zile, cu siguranţă nu va exista acea mobilizare ca pentru o perioadă mai mare de timp, în sensul predării materiilor online sau video. Fac apel la toţi cei responsabili ca împreună – Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare, primăriile, consiliile locale, conducerile unităţilor de învăţământ – să asigurăm suportul pentru toate unităţile de învăţământ, astfel încât profesorii să poată să predea elevilor în această perioadă pe suport online sau video”, a spus Firea, într-un clip video postat pe Facebook.
„Am informaţii că şi în Bucureşti şi în alte municipii în care sunt bolnavi de coronavirus sunt în continuare deschise creşe, grădiniţe, chiar şi şcoli. Nu este bine. Aceşti copii nu au o igienă ca un adult. Duc foarte frecvent mâna la gură, la nas, la faţă şi pot să răspândească foarte uşor acest virus de tip nou (…). Există încă sute de persoane care sunt în izolare la domiciliu despre care nu se poate spune în acest moment care va fi rezultatul testului final, după perioada de autoizolare (…). Şcolile în general şi grădiniţele sunt o sursă de răspândire a oricărui virus”, a afirmat Firea.