Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat care nu a respectat ordinul provizoriu de protecție care îl obliga să nu se apropie de concubine sa.
La data de 25 ianuarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din Alba Iulia, în legătură cu care polițiștii au constatat că nu a respectat prevederile ordinului provizoriu de protecție care fusese emis, pe numele său, cu o zi în urmă, ca urmare a faptului că-și agresase concubina.
Bărbatul a încălcat interdicția de a nu se apropia de femeie, la o distanță mai mică de 200 de metri, motiv pentru care, pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru nerespectarea măsurilor privind ordinul de protecție provizoriu, care a fost reunit cu cel întocmit, cu o zi în urmă, pentru violență în familie.
Cercetările sunt continuate.