În data de 21 decembrie la Bistrița au fost prezenți conducătorii de ansambluri folclorice și directorii de instituții culturale din toate zonele etnografice ale țării, membri ai Asociației Naționale de Folclor, parte a Uniunii Mondiale de Folclor (IGF).
Județul Satu Mare a fost reprezentat de Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, în calitate de reprezentant al Ansamblului Folcloric al Județului „Doruri Sătmăre”. În acest cadru, prof. dr. Dorel Cosma, preşedintele I.G.F., a prezentat agenda culturală și proiectele
culturale pentru anul 2020. De asemenea, s-a făcut o analiză a activităţii culturale din 2019, an în care Asociaţia Naţională de Folclor a reprezentat România la evenimente importante pe plan mondial.
Tot în cadrul ședinței s-au votat noii membri în conducerea asociației, astfel Robert Laszlo, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a fost ales în unanimitate, în funcția de prim-vicepreședinte Asociației Naționale de Folclor din România. Menționăm că această asociație a fost declarată recent ca fiind de utilitate publică. Pentru prima dată în județul nostru, în avanpremiera festivalului ”Sâmbra Oilor”, din anul acesta, a avut loc ședința Asociației Naționale de Folclor din România, la care a fost prezentă conducerea
Asociației, precum și cei mai importanți specialiști din domeniul folclorului din România, veniți la Satu Mare pentru cea de-a LXIII-a ediție a cunoscutei sărbători folclorice, ”Sâmbra Oilor”.
De asemenea, pentru anul 2020, managerul C.J.C.P.C.T. Satu Mare împreună cu prof. dr. Dorel Cosma – președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) au stabilit ca Festivalul Concurs Național de Folclor „Rozmarin în colțu` mesii” să capete un caracter internațional, iar în deschiderea manifestărilor să aibă loc – în premieră la Satu Mare – ședința Uniunii Mondiale de Folclor, cu participarea reprezentanților I.G.F. din 15 țări de pe întreg globul. Toate acestea reprezintă o recunoaștere la cel mai înalt nivel a activității CJCPCT Satu Mare pusă în slujba salvgardării și promovării folclorului autentic.