Potrivit datelor Federaţiei Internaţionale pentru Robotică, citate de proiectantul şi integrator de soluţii multitehnice, IMSAT Groupe SNEF, potenţialul de dezvoltare a proiectelor cu roboţi industriali este foarte mare în România, unde există, în prezent, 15 roboţi industriali la 10.000 de lucrători, sub nivelul înregistrat în Polonia sau Ungaria.
În acest context, Grupul anunţă dezvoltarea diviziei de integrare sisteme robotice şi devine unic partener oficial în România al Kawasaki Robotics, unul dintre cei mai mari producători de roboţi industriali din lume. Astfel, în laboratorul de robotică IMSAT RobotLAB, printr-o investiţie de 500.000 de euro realizată în Bucureşti, compania efectuează pretestarea sistemelor şi simularea soluţiilor robotizate, iar clienţii pot să urmărească în timp real cum avansează proiectul.
„Criza Covid-19 a creat contextul unei creşteri a automatizării în întreaga Europă, inclusiv în România. Principalele argumente pentru automatizare pornesc de la nevoia companiilor de a-şi proteja angajaţii, ca aceştia să fie mai puţin vulnerabili, şi se bazează pe tendinţa Europei de a se consolida durabil prin facilităţi de producţie locale. Un obiectiv important pentru noi va fi, prin urmare, să răspundem cererii pe care o estimăm în creştere în următoarele luni”, a declarat Alexandru Cuza, director de dezvoltare al IMSAT Groupe SNEF şi coordonatorul departamentului IMSAT Robotics.