Reprezentanții Consiliului Județean Brașov au semnat astăzi, 6 martie, recepția Proiectului Tehnic aferent construirii terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Brașov, conform contractului de proiectare și execuție pe care îl derulează Asocierea BOG’ART SRL – UTI Grup SA – UTI Facility Management SA, începând cu data de 21 august 2019.
Autoritatea contractantă a recepționat un proiect unitar, pentru un terminal cu o suprafață desfășurată totală de 12031 mp, care reflectă fluxurile de pasageri și bagaje impuse de autoritățile avizatoare. Proiectul tehnic respectă în totalitate conceptul de terminal realizat de arhitectul Dorin Ştefan şi aprobat în plenul Consiliului Judeţean, cu elementele arhitecturale specifice zonei Braşovului care conferă unicitate proiectului, după cum a explicat Ionuţ Ioniţă, manager de proiect Bog’Art.
Constructorul a confirmat că are pregătite resursele materiale, umane şi financiare pentru atacarea lucrării, imediat după lansarea ordinului de începere. Astfel, în primele luni, pe şantierul terminalului vor fi mobilizaţi între 30 – 30 de muncitori, urmând ca din luna a patra, progresiv, numărul acestora să crească, în aşa fel încât să se ajungă la o mobilizare de 250 de oameni, iar lucrarea să se desfăşoare cu respectarea întru totul a graficului de execuţie.
Soluțiile tehnice prezentate de proiectant au fost adaptate la condiționalitățile din teren, astfel încât durata de execuție a terminalului este de 11,5 luni. În condițiile în care CJ Brașov va da ordinul de începere a lucrărilor pe 16 martie, se preconizează ca procesul-verbal de recepție la finalizarea construcției terminalului să fie semnat pe 1 martie 2021.
„Condiţionalităţi de natură obiectivă au determinat această decalare a încheierii lucrărilor de construcţie a terminalului, însă avem asigurările constructorului că termenele prezentate astăzi vor fi respectate”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.