Un accident cu doi răniți a avut loc astăzi, 3 aprilie, în localitatea bistriteana Dumitra. Un șofer de 19 ani a pierdut controlul volanului și s-a rasturnat cu mașina, lovind și o semiremorca.
„Conform primelor verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul național 17 C, în localitatea Dumitra, un tânăr de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița – Năsăud, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat, lovind și o semiremorcă (aflată în staționare). În urma accidentului, conducătorul auto și un pasager au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările, pentru stabilirea exactă a cauzei, polițiștii de la Rutieră Năsăud”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.