Observator Transilvan
Bihor

SĂPTĂMÂNA PROTECȚIEI CIVILE

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” continuă seria activităților de pregătire a cetățenilor privind modul adecvat de comportare în cazul producerii unui cutremur sau a altor dezastre și situații de urgență ce pot afecta populația județului Bihor, de la începutul Săptămânii Protecției Civile, din data de 25 februarie, până azi, 02 martie, pompierii militari bihoreni desfășurând peste 370 astfel de activități și exerciții de evacuare, la care au participat mii de persoane.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Astăzi, 02 martie a.c., pompierii militari din cadrul celor 12 subunități ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat activități de pregătire a populației la primării, școli și grădinițe din Sântandrei, Toboliu, Girișu de Criș, Cefa, Sânnicolau Român, Sălard, Tăuteu, Popești, Remetea, Măgești, Vadu Crișului, Șimian, Aușeu, Curtuișeni, Lazuri de Beiuș și Căpâlna.

Tot azi, 02 martie, pompierii au organizat puncte de informare preventivă în Beiuș, la două supermarketuri, în Săcueni, la Casa de Cultură și un supermarket, respectiv în Oradea, la un centru comercial și în Piața Rogerius.

De asemenea, în prima parte a acestei zile, pompierii orădeni au prezentat elevilor din cadrul Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” Oradea, autospeciala pirotehnică, autospeciala de scafandri și autospeciala CBRN (de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară) și principalele misiuni de protecție civilă desfășurate de pompierii militari, acțiuni similare fiind derulate pe parcursul zilelor trecute, cu elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea și ai școlilor din Aleșd, Tileagd, Tilecuș și Lugașu de Jos.

          În cadrul activităților de pregătire au fost abordate Campaniile Naționale „Nu tremur la cutremur” și “RISC”, copiii și adulții fiind familiarizați cu modul adecvat de comportare în cazul producerii unui cutremur și al altor situații de urgență care pot fi provocate de declanșarea riscurilor existente la nivelul județului Bihor.

 

Instruirea studenților în acordarea primului ajutor

În cursul zilei de miercuri, 01 martie a.c., pompierii formatori din cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență au fost prezenți la Universitatea Oradea, unde au instruit 120 de persoane (studenți, cadre didactice și personal auxiliar), familiarizându-le, prin intermediul prezentărilor și exercițiilor practice, cu tehnicile de dezobstrucție a căilor aeriene: manevra Heimlich și manevra Sandwich (aceasta din urmă aplicându-se la sugari), precum și cu modul de efectuare a manevrei de resuscitare cardio-respiratorie.

Activitatea de pregătire a studenților pe linia acordării primului ajutor va continua vineri, 03 martie a.c., la Universitatea Creştină Partium.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Din 7 mai, vaccinare fără programare

observator

DRDP scoate posturi la concurs

observator

Situatiile în care se poate interzice intrarea într-un spațiu inchis

observator