Observator Transilvan
Satu mare

Șapte cetățeni turci opriți din drumul spre vestul Europei (Foto)

Polițiștii de frontieră au depistat cinci bărbați și două femei din Turcia, solicitanţi de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Vineri, 24 ianuarie, în jurul orei 11.00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Botiz, din judeţul Satu Mare, șapte cetățeni străini, cinci bărbați și două femei, care nu își justificau prezența în zonă. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt din Turcia, cei cinci bărbați având vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, iar femeile de 20, respectiv 49 de ani, solicitanți de azil în România.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ungaria și-a redeschis granițele în luni seară

observator

Mesajul Trupei „Mihai Raicu” de Ziua Națională a României

observator

Traficant de droguri, prins în flagrant. De unde aducea „marfa”? (Foto)

observator