Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a amendat în total 5 persoane pentru nerespectarea recomandării de autoizolare la domiciiliu, cu câte 20.000 lei. Dintre acestea, în două cazuri s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, conform art. 326 Cod Penal.
Acestea au declarat în fals, la intrarea în țară, în Punctul de Frontieră Petea, că au tranzitat doar Italia, însă din verificări a rezultat că acestea se aflau de mai mult timp în Italia. Aceste cazuri au fost instrumentate de către lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare. La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Politie Rurală Gherta Mica s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 12 martie a.c. un bărbat, de 39 de ani, dintr-o comună de pe raza de competență a Secției, s-a întors la domiciliu din Italia, declarând in fals la intrarea în țară, in Punctul de Frontieră Petea, că a tranzitat doar Italia, însă din verificări a rezultat că acesta se afla de mai mult timp in Italia.
Tot la aceeași dată, polițiștii Secției Politie Rurală Gherta Mica s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, de 45 de ani, dintr-o comună de pe raza de competență a Secției, s-a întors la domiciliu in data de 12 martie a.c., din Italia, tara aflată în zona de risc de transmitere a virusului Covid19, declarând in fals la intrarea în țară, in Punctul de Trecere a Frontierei Petea, că a tranzitat Italia, însă din verificările efectuate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla de mai mult timp in Italia.
Avand in vedere aspectele constatate, in ambele cazuri s-a luat legătura cu Direcția de Sănătate Publica Satu Mare pentru luarea fata de ambele persoane și a membrilor familiilor acestora, a masurilor specifice răspândirii virusului Covid 19. De asemenea, in ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals în declarații, conform art. 326 Cod Penal.