Observator Transilvan
Satu mare

Satu Mare discută cu ucrainienii. Ce proiecte se pun la bătaie

Specialiști în accesarea fondurilor europene din cadrul Consiliului Județean Satu Mare au participat la Tarna Mare, la o întâlnire bilaterală cu reprezentanții administrației Raionului Vynohradiv, regiunea Transcarpatia – Ucraina. Scopul acestei întâlniri l-a reprezentat purtarea unor discuții privind accesarea fondurilor europene prin programele transfrontaliere active în acest moment.

În cuvântul său, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, i-a asigurat pe reprezentanții administrației din țara vecină de toată deschiderea administrației sătmărene în ceea ce privește continuarea colaborării pentru dezvoltare celor două regiuni. “Noi, acum, continuăm colaborarea pe care am început-o demult și cred că putem să facem împreună un pas înainte. După ce vom accesa fondurile bilaterale România-Ucraina și cele cvadrilaterale HUSKROUA, vom putea accesa și alte programe care ne permit să rezolvăm anumite nevoi ale comunităților noastre, și mă gândesc aici la Programul Strategia Dunării. Eu cred că dacă avem idei bune, putem să găsim și resurse pe măsură”, a concluzionat Pataki Csaba.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

“Găsirea unor puncte comune între comunități din județul Satu Mare și din Ucraina, a dus la materializarea unor cooperări foarte importante pentru cele două părți. Avem până acum 9 proiecte aflate în diferite faze de implementare, pe cele două Axe – HUSKROUA și România–Ucraina, însumând aproape 5 milioane de euro”, a afirmat în cadrul întâlnirii vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus.

La rândul său, Vitaliy Liubka, președintele Consiliului raional Vynohradiv, a spus că administrația pe care o conduce are bunăvoință în accesarea acestor proiecte, chiar dacă nu are o experiență prea vastă în acest domeniu.

În urma discuțiilor de la Tarna Mare, au fost identificate câteva domenii de interes comun pentru cele două regiuni, pentru care s-ar putea elabora proiecte transfrontaliere, în vederea atragerii unor viitoare finanțări: dezvoltarea infrastructurii pentru îmbunătățirea mobilității persoanelor și bunurilor, dezvoltarea infrastructurii de sănătate, dar și atragerea turiștilor prin promovarea culturii și istoriei locale.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Se lucreaza la podul de la Strand (Foto)

observator

Perchezitii in judet. Ce au gasit mascatii ?

observator

Cod galben de ploi și ninsori în mai multe judete din Transilvania

observator