Consiliul Județean Satu Mare prin SPJ Salvamont vine în întâmpinarea turiștilor și a împătimiților de drumeții montane cu încă două trasee montane în curs de omologare și care, până la ridicarea stării de urgență vor putea fi parcurse în siguranță, asemenea celor cinci, deja omologate.
În postările viitoare vom face câte o descriere completă a traseelor turistice și a circuitelor rezultate din combinarea acestora, în funcție de vârstă, echipament și pregătire fizică.
Activitatea salvamontiștilor sătmăreni din ultimele săptămâni s-a axat pe întreținerea traseelor omologate și amenajarea de noi trasee în conformitate cu HCJ 86/2019.
Primul traseu recomandat se găsește în comuna Bătarci, la aproximativ 45 km de Satu Mare, punctul de intrare în traseu găsindu-se în dreptul pălinciilor situate la ieșirea din satul Tămășeni, având ca punct terminus ruinele cetății Tămășeni, din dealul Cetățuia. Este un traseu ușor care nu necesită echipament special de munte, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, având o diferență de nivel de 150 m și care se poate parcurge dus-întors cu vizitarea ruinelor, într-un interval deaproximativ 3 ore. Traseul turistic în sine este amenajat, dar fiind un proiect mai complex și ținând cont de pandemia Covid-19, finalizarea completă a fost decalată în timp. În realizarea acestui proiect, alături de Consiliul Județean Satu Mare, mai sunt implicate Muzeul Județean, pe partea de panouri informative și amenajarea sitului arheologic, respectiv Primăria Comunei Bătarci cu amenajarea parcării și a pietruirii unei foarte scurte porțiuni de drum.
Al doilea traseu recomandat este de fapt un circuit format din Traseul Cruce Roșie (Borcut Luna-Izvor Trestia) și jumătatea inferioară a traseului Triunghi Roșu (Parcare Telescaun-Poiana Soci). Este un traseu ușor, panoramic, care nu necesită echipament special de munte, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, care se poate parcurge în circa 3.30 – 4 ore având pe parcursul lui un loc de popas și două izvoare amenajate. Traseul este în curs de amenajare, dar va fi semnalizat corespunzător pentru a fi parcurs în siguranță, de la data de 15 mai 2020.
Traseele omologate se pot parcurge fără probleme, cu respectarea recomandărilor afișate pe panourile de la intrarea în trasee, privind nivelul de echipare și gradul de dificultate al acestora.
1. Cruce Albastră Borcut-Poiana Boroș
2. Cruce Galbenă Boda Oșanul-Poiana Boroș
3. Punct Galben Parcare Telescaun-Vf. Pietroasa
4. Bandă Roșie Poiana Soci-Vf. Pietroasa
5. Cruce Roșie Gol alpin-(Sfinx)-Vf. Pietroasa
Nu uitați, echipele Salvamont Romania, prietenii dumneavoastră de pe cărările munților, singurele structuri care dețin personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane, pot fi alertate prin sistemul unic de urgență și aplicația 112, iar, absolut orice informații despre zona montană se pot obține prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT-Vodafone pentru telefoanele mobile.