„Continuăm modernizarea drumului județean DJ 195B cu tronsonul Moftinu Mare-Crișeni-Craidorolț”, spune conducerea Consiliului Judetean Satu Mare.
Acest tronson, în lungime de 12,4 km, va asigura continuitatea unui tranzit rutier rapid și în condiții de siguranță spre Mănăstirea Țeghea și zona de ștranduri termale de la Mihăieni și Acâș.
Consiliul Județean Satu Mare a predat astăzi amplasamentul constructorului (Asocierea DRUM CONSTRUCT SRL – ROAD DESIGN ASP SRL) care va avea de executat o lucrare în valoare de 22.293.541 lei cu TVA. Ordinul administrativ de începere a lucrărilor a fost semnat pentru data de 27 iulie 2020. Pe lângă realizarea noii structuri rutiere se vor amenaja și 18 drumuri laterale. Sunt proiectate și accese la proprietăți, lucrări de consolidare și cele pentru siguranța rutieră.
“Îmi doresc să profităm la maximum de vremea bună de afară și lucrările să înceapă în forță. Urmează o perioadă intensă, la finalul căreia zona și traficul se vor schimba radical”, a declarat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, care, împreună de vicepreședintele Ioan Rus, s-au întâlnit cu reprezentanții constructorului și ai companiilor de utilități publice.