În zona Rânca se va deschide cea mai nouă pârtie din România. Aceasta va fi cea mai mare din stațiune şi va coborî de la cota de 2.000.
Atât pârtia cât și telescaunul au fost inaugurate acum 10 ani, însă au existat anumite probleme care au împiedicat deschiderea pârtiei. Firmele care au coordonat proiectul au renunțat una câte una. Se pare că, firma care se ocupa de instalația de telescaun a intrat în faliment la trei ani de la preluarea proiectului.
Însă, potrivit noilor coordonatori, pârtia este gata de folosit. De asemenea, în staţiune au fost puse în funcţiune și tunurile de zăpadă.
La Rânca există cinci pârtii care se întind pe aproape trei kilometri. Turișii cu siguranță au de unde alege.