În contextul în care epidemia de coronavirus se răspândește, s-a pus problema dacă vor fi suspendate activităților desfășurate în biserici sau nu.
Într-o intervenție telefonică, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a spus că această decizie nu ține de instituția pe care o reprezintă, ci intră în sarcina Guvernului Romîniei să ia astfel de măsuri.
Chiar dacă vor fi dispuse aceste măsuri de Guvern, reprezentantul Patriarhiei Române, admite că acestea nu vor fi închise, ci doar se vor suspenda slujbele religioase și celelalte manifestări cu participarea unui public numeros.
„Nimeni nu poate opri pe cineva să vină la biserică, dar dacă ne poziționăm în cel mai negru scenariu, cel al unei epidemii majore, al unei calamiăți, dacă va exista o lege a Guvernului României, de suspendare a tuturor manifestărilor publice, fie și cu caracter temporar, va fi un caz fără precedent în istoria țării noastre, se vor suspenda aceste întâlniri inclusiv la nivelul bisericilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.