Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil întreruperea circulației pe Podul Decebal în perioada 18 mai – 3 Septembrie. Restricția de circulație este impusă de reluarea lucrărilor de reparații demarate anul trecut.
În timp ce intervențiile la nivelul structurii de rezistență a Podului Decebal s-au executat sub trafic, refacerea suprastructurii rutiere și pietonale, presupune închiderea circulației pe tronsonul: sens giratoriu Ștrandul Neptun – Podul Decebal – intersecția dintre Bd. Decebal și str. Nicolae Bălcescu.
„Legătura dintre centrul municipiului și cartierul Subcetate se va putea face în Nord, prin Piața Podgoria, sau în Sud, peste Podul Traian. Pentru a fluidiza circulația rutieră de-o parte și de alta a podului, pe durata lucrărilor, semafoarele vor fi oprite în intersecția str. N. Bălcescu cu B-dul Dragalina.
Totodată, în funcție de situație, Direcția Generală Poliția Locală Arad va fluidiza traficul în punctele de conflict.”, explică Bogdan Vlad -Boca, membru în cadrul Comisiei de Sistematizare a Circulației. După efectuarea lucrărilor de reparații, durata de exploatare a podului va crește cu peste 25 de ani.