Asociația Salvital -SMURD Hunedoara a transmis un mesaj public pentru susţinerea celor 84 de paramedici care îşi desfăşoară activitatea pe tot teritoriul Județului Hunedoara.
„Aceștia trebuie să asigure asistența medicală de urgență 24 ore din 24 acordând îngrijire oamenilor a căror viaţă este în pericol. La fel ca toți colegii lor din sistemul medical, paramedicii au nevoie să-și desfășoare activitatea în condiții de siguranță. Aceștia intervin în situații de risc, și sunt în prima linie în lupta împotriva coronavirusului. Cerem Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara să ia act de solicitarea Asociației Salvital Hunedoara, pentru ca paramedicii SMURD să-și poată continua activitatea, beneficiind de toate echipamentele de protecție cerute de noul context al intervențiilor de prim-ajutor calificat”, se arată în apelul semnat de Petru Mărginean, preşedintele Asociaţiei.