Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundații pe râuri din șase judeţe, inclusiv Satu Mare, până marți (21 mai) după-amiază. Pe alte râuri din 22 de județe a fost emis un cod galben de inundații, în vigoare până marți la ora 24.00.
Codul portocaliu a fost emis pentru intervalul 20.05.2019 ora 18:00 – 21.05.2019 ora 16:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej – amonte S. H. Satu Mare (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).
De asemenea, până marți la ora 24.00 a fost emis un cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare).