În contextul extinderii epidemiei provocate de noul tip de coronavirus, Victor Costache a declarat vineri seara, la Digi24, că „se vor lua și alte măsuri care ne vor ajuta, vor scurta în special circuitele birocratice, care ne întârzie foarte mult, de exemplu, termenele de achiziție ale echipamentelor de care avem nevoie”, a explicat ministrul.
România a înregistrat vineri, 13 martie, cele mai multe cazuri de până acum de persoane contaminate cu noul coronavirus, confirmate într-o singură zi: 34. Bilanțul total al celor care au fost depistați cu acest virus ajunge la 95.
„Acest scenariu 3 nu este cel mai important, cel mai important și cel mai greu ne va fi când vom trece – și este foarte posibil – în scenariul 4. Întârziem cât mai mult această trecere – și mă refer când vom depăși 1.000 de pacienți … Era foarte greu să nu avem acest virus și pe teritoriul României. Am luat și măsuri foarte drastice împreună cu primul-ministru, ați văzut că am fost a doua sau a treia țară din Europa care a impus încetarea traficului aerian, a traficului feroviar, a traficului rutier greu (din Italia – n.r.) și am reușit să întârziem această creștere, dar evident, într-un final, inevitabilul s-a produs și ați văzut că marea majoritate a pacienților au venit din alte țări, deci încă nu avem o răspândire pe teritoriul României”, a declarat, vineri seara, ministrul interimar al sănătății, Victor Costache, la Digi24.
„Deja am luat foarte multe măsuri. Pentru a se limita o posibilă criză, cu tot ce înseamnă medicamente și materiale sanitare, am interzis zilele acestea exportul paralel și astfel zeci de TIR-uri cu materiale și materiale sanitare care ar fi părăsit țara noastră au fost întoarse înapoi”, a arătat Victor Costache. „Am interzis orice congres și simpozion medical, tocmai cu scopul de a proteja resursa umană atât de prețioasă în aceste moment”, a mai spus ministrul.