Observator Transilvan
Alte stiri

Sfanta Lumina a fost primita la Ierusalim (Foto)

Astăzi, 18 aprilie, a avut loc la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim minunea pogorârii Sfintei Lumini. Ceremonia oficiată de Patriarhul ortodox grec al Ierusalimului, Preafericitul Părinte Teofi al III-lea, a avut loc fără participarea credincioșilor.

La Ierusalim se află o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Episcopul vicar Timotei Prahoveanul, care va aduce în această seară Lumina Sfântă pentru a fi distribuită în parohiile din țară.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini este un eveniment de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă. Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are mai multe etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.

După ora 12.00, în Biserică intră Patriarhul grec ortodox al Ierusalimului şi începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt. După Procesiune se desicilează Mormântul şi schevofilaxul, un cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, duce în mormânt candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea îngerului, o anticameră a Sfântului Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Acolo se crede că a stat îngerul care s-a arătat Mariei Magdalena după Învierea Mântuitorului.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.

În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se plineşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte.

 

https://www.amsieu.ro

Related posts

Era sa moara înecata cu gaz. Polițiștii au salvat-o

observator

Bilant coronavirus Romania: Ce spun autoritatile ?

observator

Covid Romania: 23.234 de decese !

observator