Observator Transilvan
Brasov

Și-a înjurat nevasta. Ordin de protecția

La data de 4 februarie, în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat în timp ce se află la domiciliul soției sale, în vârstă de 41 ani, îi adresează injurii și expresii jignitoare acesteia.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, pe numele bărbatului, în vârstă de 43 ani, Judecătoria Făgăraș a emis ordin de protecție, cu toate acestea, bărbatul în cauză s-a deplasat la domiciliul soției sale, unde pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-au adresat reciproc cuvinte și expresii jignitoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea ordinului de protecție”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Când începe Postul Craciunului ?

observator

Noapte albă pentru pompierii brasoveni (Foto)

observator

Cum se vor organiza nuntile și botezurile de la 1 iunie ?

observator