La data de 29.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei R.L., în vârstă de 53 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
În fapt s-a reținut că, în perioada 2009-2019, inculpata R.L., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a recrutat și adăpostit la domiciliul său două minore, nepoatele sale, în vârstă de 17 şi 12 ani, în scopul exploatării acestora.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, inculpata R.L., profitând de imposibilitatea victimelor de a-și exprima voința, prin constrângere și abuz de autoritate, a obligat minorele să practice cerșetoria, în beneficul său și al familiei sale, în zona unui complex comercial de pe raza municipiului Cluj-Napoca, situat în apropierea locuinței sale.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate la D.G.A.S.P.C. Cluj, s-a stabilit faptul că minorele s-au aflat în atenția acestei instituții încă din anul 2010, când au fost internate, în mod repetat, într-un adăpost de zi și de noapte, deoarece au fost găsite pe străzi la cerșit de către organele de poliție sau cele ale jandarmeriei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că minorele erau agresate fizic de către cei doi bunici, arse cu țigara, tăiate pe față sau pe mâini, băgate într-un canal din curte plin cu apă și închise afară, fiind lăsate să doarmă pe străzi dacă nu obțineau din cerșit sume cuprinse între 400 și 800 de lei zilnic.
La data de 29.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat o percheziție domiciliară, cu ocazia căreia la locuința inculpatei au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 3 telefoane mobile, suma de 1950 euro şi mai multe înscrisuri.
De asemenea, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2018, nora inculpatei R.L., în vârstă 29 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu capacitate de a munci, a apelat în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, prin folosirea a doi minori în vârstă de 3 şi 9 ani.
În cauză cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale. La data de 30.08.2019 Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatei R.L. pentru o perioadă de 30 de zile.