În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 29.400 persoane, cetățeni români și străini şi peste 20.000 mijloace de transport. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 16.000 persoane cu 10.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 13.400 persoane cu 9.100 mijloace de transport.
În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 19.300 de persoane şi 13.900 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 10.900 de persoane cu 7.500 mijloace de transport.
Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.