Un șofer care a băut cam mult a încercat să fugă de polițiști. Mai mult decât atât, acesta și-a abandonat mașina și a luat-o peste campuri încercand sa scape neprins, însă nu a reușit.
„Conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, astfel s-a procedat la urmărirea sa. Acesta a oprit la marginea drumului pe DJ 121 D, a părăsit autoturismul și a fugit pe câmp. În urma unei urmăriri pedestre, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost prins de către polițiști. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanţii IPJ Covasna.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său, poliţiştii au deschis dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.