Miercuri, 23 ianuarie, ora 18.00, la Teatrul Municipal Carei trupa Teatrului de Nord Satu Mare va juca piesa „Profesorul de franceză”, de Tudor Mușatescu.
Acesta este primul spectacol din abonamentul pentru adulți și elevi. Prețul abonamentului este de 55 de lei pentru adulți și 30 de lei pentru pensionari și elevi. Preț bilet/spectacol 25 de lei adulți, 18 pensionari și elevi.
„Spectacolul nostru se dorește a fi o tandră aducere aminte a primelor explozii sentimentale și a ”golgotei” de la a fi îndrăgostit până la a iubi, pentru maturi, iar pentru cei tineri o lecție de ”practică în producție” sau de ”lucru manual” despre întrebări și gesturi care – din păcate – sunt astăzi asumate mai mult virtual, pentru că nu poți simți căldură când săruți mâna iubitei pe mess, iar primul sărut n-are nici un gust pe Facebook”, spune regizorul Andrei Mihalache.