Starea de alertă în România este prelungită cu încă 30 de zile, începând de joi, când intră în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții.
Masca nu mai e obligatorie în spațiul deschis și accesul este permis la mall și persoanelor nevaccinate, dacă au test negativ. Potrivit autorităților, se elimină carantina pe timpul nopții pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID. Totodată, se permite accesul în hoteluri, restaurante, mall-uri sau săli de sport și celor care prezintă test rapid sau RT-PCR negativ.
Între principalele măsuri care se aplică de joi sunt eliminarea obligativităţii purtării măştii de protecţie pentru toate spaţiile publice deschise neaglomerate; eliminarea interdicţiilor de circulaţie a persoanelor. Creşte intervalul orar în care este permisă desfăşurarea activităţilor cu publicul pentru toţi operatorii economici, inclusiv pentru competiţiile sportive şi activităţile cultural artistice între 5.00 şi 22.00, până acum programul fiind 5.00 – 21.00. Acestea vor funcţiona cu capacitate de 50%.
Se va permite accesul în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, în centrele şi parcurile comerciale şi pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid negativ. Cazarea în structurile de primire turistice va fi permisă şi pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid. Se va permite accesul tuturor persoanelor în cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană. Se elimină restricţiile referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor în ziua de Crăciun şi noaptea de Revelion.