Este un lac glaciar, iar geografii sau poate oamenii locului l-au botezat Iezer. Este situat în zona vârfului Pietrosu, la o altitudine de peste 1.800 de metri.
Parcul Național Munții Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale, este al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare. Parcul este situat în partea de nord a țării, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Parcul cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.