Specialiști din cadrul Primăriei, constructori, ingineri, proiectanți au avut o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Orașe Energie România, care derulează cu succes cu succes mai multe proiecte naţionale şi europene în acest domeniu.
Tema principală a discuțiilor a fost întocmirea strategiei locale de eficientizare energetică în acord cu directivele europene, astfel încât municipalitatea să atragă finanțări europene pentru reabilitarea a cât mai multe clădiri, dar și să reducă costurile de energie la clădirile deja reabilitate.
Provocările și barierele sunt mari, atât din punct de vedere legislativ, cât și financiar, însă doar o strategie coerentă și bazată pe realitate poate sta la baza viitoarelor investiții și la aplicarea unor standarde de construcție și execuție ca și în celelate orașe europene perfomante din punct de vedere energetic.
Primăria Satu Mare a fost selectată pentru a participa la proiectul „Our buildings – Accelerating climate action buildings – Strengthening civil society and policy makers in Romania and Bulgaria”, proiect finanțat de Uniunea Europeană.
Alături de municipiului Satu Mare au mai fost selectate alte cinci municipii din țară care vor colabora pentru realizarea stategiilor de renovare pe termen lung a clădirilor rezidențiale, a clădirilor publice și comerciale la standarde de înaltă performanță energetică.