Școlile vor fi închise începând de miercuri și până pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire. Simularea examenelor naționale este anulată, au declarat pentru Edupedu.ro surse oficiale.
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis în această seară închiderea tuturor școlilor din România vreme de o săptămână, începând de miercuri, 11 martie, cu posibilitatea de prelungire a măsurii, au declarat surse oficiale pentru G4Media.ro. La ora transmiterii acestei știri, ședința Comitetului este în desfășurare.
Unul dintre scenariile de lucru de la nivelul Ministerului Educației este în acest modificarea structurii anului școlar, prin devansarea vacanței de Paști. Vârful epidemiologic este estimat de specialiști să fie atins, în România, peste 2 săptămâni, conform surselor Edupedu.ro.
Decizia a fost luată după ce premierul Ludovic Orban și-a schimbat radical poziția, în decurs de doar câteva ore, referitor la acest subiect.
Dacă în cursul după-amiezii Orban declara că „dacă nu-i mai ducem la şcoală şi îi lăsăm acasă fără supraveghere, s-ar putea să fie cu un grad de expunere mai mare la riscul de contaminare decât dacă se duc la şcoală”, chiar în deschiderea Comitetului spunea: “Cred că dacă există cel mai mic risc va trebui să suspendăm activitatea în învățământul preuniversitar”.