Castelul Corvinilor a primit, anul trecut, 404.379 de vizitatori, potrivit jurnalistilor de la Adevărul. Aceştia au lăsat în visteria castelului 1,6 milioane de euro, arată un raport al Primăriei Hunedoara.
Făcând o comparație cu anul 2018, numărul turiştilor care au trecut pragul monumentului medieval a crescut cu peste 50.000, iar încasările au fost mai mari decât în 2018 cu aproape 280.000 de euro.
Castelul a raportat: 404.379 vizitatori în anul 2019, 354.044 vizitatori în anul 2018, 333.334 vizitatori în anul 2017, 300.693 vizitatori în anul 2016, 280.458 vizitatori în anul 2015, 230.221 vizitatori în anul 2014 şi 154.737 vizitatori în anul 2013.