Luni, 2 martie, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat o acțiune pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu țigarete.
În urma activităților desfășurate au depistat un bărbat, de 44 de ani, din județul Maramureș, care transporta în interiorul autoturismului, într-un lăcaș special amenajat, peste 19 400 de fire țigarete, fără timbre fiscale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în cadrul căruia a fost indisponibilizată întreaga cantitate de țigarete precum si autoturismul, fiind ridicate în vederea confiscării.