Observator Transilvan
Arad

Traficant de droguri, cu condamnare, prins la Nadlac

Miercuri, 13 august, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră la P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, un cetăţean român., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul București.

În urma efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În aceeași zi,tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontieră, un alt cetățean român, în vârstă de 51 de ani, domiciliat în judeţul Dolj.

La efectuarea verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea şi un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fiind condamnat la 1 an şi 9 luni.

În ambele cazuri, persoanele au fost predate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea dispunerii măsurile legale care se impun.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Restrictii din cauza Covid

observator

O parte dintre elevi revin de luni la scoala

observator

Se mai schimba ora ?

observator