Observator Transilvan
Satu mare

Trei decenii de la Revoluția din ‘89. Incursiune în istoria recenta

Biblioteca Județeană Satu Mare în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade”, Școala Gimnazială „Avram Iancu” și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România organizează marți, 17 decembrie, cu începere de la ora 13.00 , evenimentul „1989 – Anul care a schimbat România”, pentru a marca cele trei decenii care s-au scurs de la sângeroasa Revoluție română din decembrie ̔89.

Evenimentul va fi găzduit de Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” și va reuni prezentări și prelegeri despre cauzele și contextul în care a izbucnit Revoluția din ̔89, precum și o amplă expoziție de cărți, publicații periodice și diverse obiecte din perioada ceaușistă, cunoscută în mentalul colectiv drept „Epoca de aur”.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În debutul evenimentului, prof. Nicoleta Câmpian, autoarea romanului „Cravata roșie cu tricolor”, le va vorbi participanților despre provocările, bucuriile, frustrările și neîmplinirile copilăriei petrecute în timpul regimului dictatorial. Momentul va fi urmat de prezentarea cronologică a celor mai importante momente ale Revoluției, începând cu „scânteia” din 15 decembrie 1989 de la Timișoara și culminând cu data de 26 decembrie, zi în care s-a format primul Guvern liber al României. Va fi prezentat și un scurt moment artistic, constând într-o scenetă în versuri, prezentată de către elevi ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”.

Un punct distinct al evenimentului îl constituie prezentarea expoziției de cărți, publicații periodice și diverse obiecte specifice perioadei pe care românii au trăit-o înaintea momentului revoluționar din 1989, perioadă dominată de cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu. Cărțile și publicațiile periodice provin dintr-un fond special al Bibliotecii Județene Satu Mare, iar obiectele au fost colectate cu aportul elevilor de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „George Emil Palade” și al bibliotecarilor care își desfășoară activitatea în biblioteci publice sau școlare din județul Satu Mare. Se cuvine a menționa implicarea deosebită a bibliotecarilor de la Biblioteca Județeană Satu Mare, a bibliotecarei Chiș Florica și a profesorului de istorie Iovan Ioan Petru de la „George Emil Palade” în campania de colectare și gestionare a obiectelor expuse.

La eveniment sunt invitați și așteptați să participe reprezentanții autorităților județene și locale, manageri și directori de instituții, profesori și elevi, jurnaliști și bibliotecari, sătmăreni care își doresc o reîntâlnire cu istoria trăită.

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Pietele agroalimentare din judetul Satu Mare rămân deschise

observator

5.000 de lei amendă pentru contrabanda cu țigări

observator

Pompierii satmareni au avut aproape 10.000 de interventii, în 2019 (Foto)

observator