U-BT Cluj-Napoca a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Andrija Stipanovic, acesta devenind primul transfer din acest presezon al formației ardelene. Pivotul de 33 de ani și-a început cariera în 2005 și a evoluat în campionate foarte puternice până în prezent.
Stipanovic a debutat în baschetul profesionist pentru Hermes Analitica. În următorii ani, jucătorul croat a mai trecut pe la următoarele formații: Split, Liege, Juvecaserta, Vanoli Cremona, Telenet Oostende, Trabzonspor, Buyukcekmece, Cedevita Zagreb și Cedevita Olimpija Ljubljana.
În cariera sa, Stipanovic a câștigat Cupa Croației de două ori, Supercupa Ligii ABA o dată și în 2018 a devenit campion al Croației, alături de Cedevita Zagreb. În stagiunea precedentă, noul pivot al lui U-BT a evoluat atât în Liga ABA, cât și în EuroCup.