Marți (30 iunie) seara, polițiștii din Brâncovenești au fost sesizați cu privire la faptul că un minor ar fi căzut într-o groapă cu apă, aflată în proximitatea râului Mureș, pe raza comunei Ideciu de Jos.
Oamenii legii au identificat un minor, de 13 ani, din comuna Ideciu de Jos. Din primele cercetări efectuate, a rezultat faptul că acesta s-ar fi deplasat în zona respectivă, împreună cu alți doi minori, pentru a se scălda.
Au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la fața locului, ulterior minorul fiind transportat la U.P.U. Târgu Mureș, cu un elicopter SMURD, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.