Bistriteanul Mircea Calu va fi distins cu titlul de Cetatean de Onoare al municipiului Bistrita.
Este vorba de Mircea Calu (80 de ani), din ianuarie 1990 și până în ianuarie 2019 preşedintele Societăţii Filatelice Bistriţeana, iar din ianuarie 2019 -preşedinte de onoare şi vicepreşedinte al asociaţiei.
El va deveni al 71-lea cetățean de onoare al orașului ”pentru contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului și dezvoltarea vieții culturale – prin intermediul filateliei, în Bistrița, pe parcursul ultimelor decenii”. Mircea Calu a fost implicat direct în organizarea tuturor manifestărilor filatelice care au avut loc în ultimii 55 de ani în Bistrița. De-a lungul timpului, a organizat peste 60 de expoziţii de diferite grade de competivitate, de la cele judeţene până la cele cu participare externă.