Nereusita PSD-ului de a pune președintele Romaniei trebuie cautate în „promovarea în funcții cheie, de vizibilitate, a unor personaje neadecvate profesional”. Și asta nu o spunem noi, ci fostul ministru al Apararii Naționale, senatorul Gabriel Les. Acesta subliniaza faptul ca PSD are nevoie de o reforma, acum după al patrulea esec la prezidentiale.
„În ciuda gustului amar ce însoțește înfrângerea candidatului PSD în cursa prezidențială, ar tebui să mulțumim electoratului pentru acest din urmă semnal de alarmă. A patra înfrângere consecutivă ar trebui să trezească la realitate chiar și pe cel mai ignorant membru de partid.
Nu putem merge mai departe fără o reformă profundă, care nu este altceva decât revenirea la matca valorilor și principiilor care ne-au consacrat.
De ce am ajuns aici? Nu trebuie să cautăm explicații sofisticate. Deși PSD a performat la guvernare, promovarea în funcții cheie, de vizibilitate, a unor personaje neadecvate profesional, controversate, cu care românii nu au rezonat în niciun moment a reprezentat rețeta dezastrului. Competența profesională, expertiza, integritatea trebuie să redevină marcă înregistrată a Partidului Social Democrat.” spune senatorul satmarean.