Zecheria Secure este din Constanţa, dar de 11 ani nu se mai bucură de mare. Luptă pentru supravieţuire cu ciroza care îi chinuie ficatul de 11 ani. A mers la mulţi medici cu speranţa că va afla vindecarea. Toţi i-au spus că are o singură şansă: transplantul. Săptămâna trecută, după 18 luni pe lista de aşteptare, medicii au anunţat-o că există o posibilitate. Doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală au devenit donatori, după ce familiile lor şi-au dat acordul. Organele trebuiau prelavate de la Satu Mare şi Bucureşti, iar specialiştii au făcut imediat planul.
„Echipele care sunt specifice prelevării fiecărui organ sunt mobilizate de coordonator și după punerea cap la cap a plecării fiecărei echipe pentru a se întâlni într-un numit punct, la o anumită oră și anume la spitalul care se efectuează prelevarea, toți merg în aceeași direcție. Se efectuează prelevarea, după care fiecare pleacă separat cu organul pe care l-a prelevat, urmând a se efectua transplantul în centru”, spune medicul Radu Zamfir, directorul Agenției de Transplant.
„La Satu Mare am mers cu cursa de linie TAROM. Echipa este formată din 3 persoane, 2 medici și un asistent, eu fiind șeful echipei de prelevare”, spune chirurgul Vasile Lungu.
„Avem discuții încurajatoare la care am luat pare cu ministrul pentru a beneficia ori de un avion în sine, dedicat acestei activități, ori de servicii de transport aerian moderne la care să accedem pentru a putea efectua aceste prelevîari în timp util”, spune Radu Zamfir.
„În momentul în care avem de-a face cu un donator instabil, în acel moment este o cursă contra cronometru, orice mijloc de transport disponibil, fie elicopter, fie avion SMURD, avion militar poate să ne stea la dipoziție”, adaugă el.
Din fericire, în cazul de săptămâna trecută, prelevările de la cei doi donatori au fost făcute la timp. Dar bolnavii chemaţi de medici pentru analize de compatibilitate au stat cu inima cât un purice. Trei minute de întârziere puteau să năruiască toate speranţele din lungul timp de aşteptare.
În puține cazuri curg din păcate lacrimi de fericire. La noi sunt prea puţini donatori faţă de câţi suferinzi aşteaptă transplantul.
„Anul acesta au fost 35 de donatori care au salvat 92 de vieți. Vorbim de donatori în moarte cerebrală. Au fost făcute cu organele care provin de la ei 24 de transplanturi hepatice, 57 de rinichi, 2 transplanturi de inimă și 2 de plămâni. Vorbim însă și de organe care provin de la donatori în viață. Şi avem 4 transplanturi hepatice și 28 de rinichi. A existat și situația în care Româniaâ donat organe către Eurotransplant – 2 inimi și 5 plămâni”, relatează Carla Tănasie, jurnalist Digi24.