Observator Transilvan
Cluj

Un urs a atacat o stupina

Un urs terorizează locuitorii unei comune din apropierea Clujului. Animalul a atacat și a distrus joi seara o stupină din localitatea Casele Micești, dar a fost văzut și în alte locuri din zonă, printre care și locuri frecventate de numeroși turiști.

De câteva zile la Casele Micești, Ciurla, Cluj, un urs a devastat o stupină distrugând 11 stupi. Ieri seară un consătean din Săliște l-a văzut la 300 de m de parcul de animale Moara de Vânt. Azi dimineață un muncitor care lucrează la DJ l-a văzut din nou în zonă, dar mai aproape de satul Săliște, undeva la 500 de m de locul unde a fost văzut ultima dată. Posibil să fie aceleași urs care a fost surpins în Câmpia Turzii, Săndulesti, Deleni, iar acum este la noi în comună. Zona în care a fost identificat este foarte frecventată de drumeți, bikeri, persoane cu animale de companie,mame cu copii.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

După câte am înțeles legal nu se poate face nimic, autoritățile au fost informate dar nu s-au luat măsuri. Este recunoscut ca foarte agresiv la animale, dar cu fiarele nu poți știi niciodată și după câte tragedii și necazuri am avut în ultimele săptămâni în comună parcă nu ar lipsi încă una.

Rog autoritățile locale să avertizeze populația și organele competente nu doar să numere cazurile de COVID.

Cine este membru în grupuri din Cluj-Napoca de bikeri, drumeți, posesori de animale de companie…etc rog să distribuie să avertizăm că lumea să-și poată lua măsurile de precauție necesare”, a scris Alin-Ioan Feneșan pe o pagină a locuitorilor din comuna Ciurila.

Primarul comunei Ciurila, Cristinel Popa, spune că a contactat Asociaţia Județeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi și reprezentanții Jandarmeriei pentru a lua toate măsurile pentru îndepărtarea ursului din zonele locuite. „Imediat ce am fost anunțat și am primit toate detaliile privind această problemă, am făcut informările în scris către cele două instituții (AJVPS Cluj și AJVPS Turda) precum și către Jandarmeria Cluj, pentru a lua toate măsurile necesare pentru îndepărtarea ursului, dar și pentru protecția cetățenilor. Rog cetățenii ca în cazul în care întâmpină astfel de probleme, să se îndepărteze de zona în care se află animalul și să apeleze cu încredere fie la ajutorul primăriei, fie la serviciul de urgență 112”, a scris primarul pe Facebook.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Încep inscrierile la Bac-ul de toamna

observator

Bosch a inaugurat clădirea de birouri a Centrului de Inginerie Cluj

observator

Un clujean, căutat de polițiști. A pierdut o mare suma de bani

observator