În cursul serii de 11 iunie, au fost primite trei apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care erau anunțate prezența unor urși în Voșlăbeni și Băile Tușnad.
Primul apel făcut de către o doamnă prin intermediul SNUAU 112, la ora 21:15, ne anunța că în comuna Voșlăbeni un urs mare și-a făcut apariția lângă casele de pe strada Mihai Eminescu. Chiar dacă locuitorii au încercat să-l îndepărteze, un lucru pe care noi nu îl încurajăm, acesta nu a plecat.
Patrula de jandarmerie din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Gheorgheni a reușit îndepărtarea acestuia din proximitatea caselor înspre pădure, dar la scurt timp în zonă și-a făcut apariția un alt urs, de această dată de talie mai mică. Și acesta a fost reîntors în pădure. La nici 20 de minute de la primul apel, tot prin intermediul 112, un domn semnala prezența unui urs în apropierea unui magazin din stațiunea Băile Tușnad, la o distanță nu foarte mare de gara CFR din localitate.
Pe timpul îndepărtării acestuia înspre pădure de către o patrulă de jandarmerie din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, un alt domn a sunat la 112 pentru a anunța prezența aceluiași urs în apropierea gării. Echipajele de jandarmerie prezente în cele două localități au acționat pentru prevenirea oricăror incidente și au rămas în zonă pentru a se asigura că urșii nu mai revin.
Le reamintim oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.