Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare și extindere a Skateparkului Rozelor, ca urmare a licitației publice desfășurate.
Proiectul prevede extinderea zonei de agrement de la 1.050 de mp la 20.157 mp și reabilitarea ariei existente a parcului. În urma lucrărilor, parcul va beneficia de facilități moderne – zone de ședere, sistem de iluminat inteligent, sistem de irigare sau grupuri sociale automate.
Spațiul va fi capabil să găzduiască evenimente sportive de înaltă calitate și de ce nu, să fie introdus în circuitul internațional al competițiilor de specialitate.
Durata de realizare a investiției conform contractului este de 15 luni, din care 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea totală a investiției-proiectare și execuție – este de 3.158.355,20 lei.