Observator Transilvan
Covasna

Voluntar la doar 19 săptămâni ! Unde se întâmpla asta ?

O fetița de doar 19 săptămâni este cel mai tânăr voluntar în cadrul Asociatiei „Salvatore” din Sfantu Gheorghe. Reprezentanții asociației i-au făcut cadou un tricou personalizat, așa cum au și ceilalți colegi voluntari cu experiență.

De lăudat este și cel mai vârstnic voluntar activ, care la cei 74 de ani ai săi se implică de două ori pe săptămână în diferite acțiuni derulate în județul Covasna.

„Trebuie remarcat faptul că mai mult de trei sferturi dintre voluntarii noștri sunt persoane care și lucrează și este destul de dificil să ai și un loc de muncă și să îți faci timp să desfășori și activitate de voluntariat. Cel mai vârstnic voluntar al nostru are 74 de ani, și pot spune că de două ori pe săptămână participă activ la o acțiune. Cel mai mic voluntar al nostru are doar 19 săptămâni, se numește Sabrina, și deja a participat din cărucior la 3 activități ale Asociației. Suntem foarte mândri de toți voluntarii noștri”, a precizat președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

La mijlocul lunii aprilie asociația a aniversat 4 ani de la înființare, iar odată cu trecerea timpului și dezvoltarea proiectelor de voluntariat s-a dezvoltat și echipa, la ora actuală fiind implicați în diferite activități și proiecte 48 de voluntari activi.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Ce spune premierul despre certificatul verde ?

observator

Comunicare on-line cu institutiile din subordinea Ministerului Muncii

observator

Reguli noi pentru pescari

observator