Modul „Întunecat” al WhatsApp este disponibil în versiune de testare beta pe dispozitive Android şi iOS, iar specialiştii spun că lansarea la nivel global va avea loc în curând. Modul „întunecat” este destinat protejării ochilor utilizatorilor, având şi un impact mai mic asupra bateriei aparatului.
Utilizatorii aplicaţiei Facebook Lite se pare că vor primi acces la modul „Întunecat”, fără să fie nevoie să descarce nimic în telefon. Este un pas mare pentru WhatsApp, o aplicaţie a Facebook ce are în prezent 2 miliarde de utilizatori activi.
Printre modificările care vor fi implementate se mai numără introducerea de reclame, funcţia de autodistrugere a mesajelor şi clipuri Boomerang, de scurtă durată, care pot fi derulate înainte şi înapoi, potrivit Mediafax.