Cei 40 de hunedoreni au fost identificaţi în cursul cercetărilor circumscrise unui dosar penal ce vizează comiterea infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În urma activităţilor investigative, poliţiştii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.200 lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare în vigoare, faţă de persoane care nu şi-au justificat prezenţa în zona străzii Batiz, cu ocazia incidentelor menţionate.
Acțiunea de ieri a beneficiat de sprijinul unei grupe de intervenție a Serviciului Acţiuni Speciale, a jandarmilor din cadrul I.J.J. Hunedoara și a celor ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, care asigură menținerea ordinii și liniștii publice pe raza municipiului.
Vă reamintim că, la data de 19.04.2020, faţă de patru dintre cei bănuiţi de comiterea faptelor ce fac obiectul anchetei, a fost luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea stabilirii circumstanțelor în care au fost comise faptele, a identificării tuturor persoanelor implicate și a luării de măsuri legale faţă de acestea, în funcție de probatoriul existent.