Duminică, 6 septembrie, profitând de ultimele zile calde de vară, două tinere au intrat pentru a se răcori în fântâna reparată recent și repusă în funcțiune în urmă cu o lună.
Un cititor Alba24.ro ne-a transmis pe adresa redacției câteva imagini în care se observă cum cele două tinere care nu au mai făcut față căldurii de afară s-au hotărât să se răcorească în „ștrandul” din Parcul Unirii. „Am venit în parc la fânână, dar am crezut că am ajuns la piscină”, ne-a scris acesta.
Nu este pentru prima dată când fântâna arteziană din Parcul Unirii devine piscină pentru unii dintre localnici. În fiecare an se întâmplă acest lucru, mai ales atunci când vremea devine caniculară.